Cum să atragi ura dasporei împotriva PNL. Revolta mocneşte, Bucureştii tac mâlc. Guvernările PDL, surde la nevoile populaţiei, dar şi prima victorie a USL, au generat, cel puţin în diaspora română din Europa, un important val de simpatie vizavi de liberali şi de programele asumate de PNL. Ei bine, tocmai acest suport popular este pe cale de a se transforma intr-unul dintre cei mai puternici inamici ai PNL pe bătrânul continent. Cauza? O decizie neinspirată adoptată la cartierul general al PNL din Bucureşti. Vorbim aici despre numirea fostului senator PDL Viorel Badea în fruntea liberalilor din Europa şi Asia. O manevră bizară cu un potenţial distructiv greu de evaluat.
Badea zice că a săpat PDL din interior. Acum urmează PNL?
Conjunctura politică creată la Bucureşti, la care s-a adăugat nevoia garantării trecerii moţiunii ce a dus la căderea Cabinetului Ungureanu, au stabilit un climat politic deosebit de favorabil oportuniştilor politici. Acum, orice parlamentar al Puterii care a realizat că PDL guvernează prin măsuri aproape antinaţionale a avut şansa, prin votarea moţiunii, să demonstreze aderenţa la adevăratele valenţe democratice. Ăsta a fost sensul adevărat al ofertei lui Crin Antonescu vizavi de toţi parlamentarii români. Momentul însă a fost speculat şi de oportuniştii ascunşi prin toate ungherele Puterii. Diaspora liberală română din Europa îl indică pe Viorel Badea, până de curând mare senator cu vederi portocalii indubitabile, drept cel mai oportunist dintre oportunişti. Şi au şi de ce. Ca să nu mai zicem că nici măcar n-a votat moţiunea. Culmea, de vreo lună, Badea se tot laudă despre cum a săpat el PDL din interior, mai ales prin disputele sale cu William Brânză. Să te bufnească râsul şi mai multe nu.
Viorel Badea: “Vă schimb pe toţi, pun oamenii mei”
Proaspăt instalat, PDL-istul Badea aruncă un buzdugan otrăvit către organizaţiile PNL din Europa. Mesajul este clar: toţi reprezentanţii liberali vor fi schimbaţi cu oamenii săi. Mai limpede: şefii liberali din Europa vor fi schimbaţi cu… foşti membri ai PDL. Foşti membri până în urmă cu o lună, astăzi PNL-işti de mare angajament şi strălucit viitor. Obrăznicia merge atât de departe încât chiar membri încă activi ai PDL, dar apropiaţi lui Badea, deja îşi anunţă, telefonic, e drept, noile poziţii în structurile liberalilor români din Europa. Pe bună dreptate, revolta mocneşte în diaspora PNL. Toţi cei care au investit ani la rând, care s-au dovedit membri de bază şi fideli doctrinei liberale sunt pe cale să fie îndepărtaţi de oameni care au denigrat şi luptat împotriva PNL ani la rând. Din cauza unei decizii pripite de la Bucureşti PDL este pe cale să ocupe diaspora PNL. O acţiune care nu are precedent, cel puţin în istoria liberală: învingătorii au ajuns să se închine învinşilor!
Articol scris de Vlad Ionescu, simpatizant PNL, Marsilia, Franţa
Mapamond.net reuneste intr-un singur portal situri ale romanilor de pretutindeni, posturi radio dedicate diasporei romanesti, agentii de stiri externe, agentii de turism si transport in intreaga lume...
Fiecare tara are sectiuni de stiri, revista presei, chat, contact online, informatii utile, oferte de calatorie...
Mapamond.net prezinta zilnic, in romaneste, stiri, articole si informatii din presa romana si internationala...
Mapamond.net ofera stiri despre Romania din presa romana si internationala in engleza, franceza, italiana, spaniola, germana, olandeza, daneza, suedeza, norvegiana si finlandeza...


comentarii (nici un comentariu):